Ce cer frumos e deasupra mea! Eu știu că fiecare avem un înger protector. Că cel ce crede viu va fi. Vreau să vă spun ceva. Vreau ca ceea ce trăiesc să știți și voi. De ce oare nu credem în celălalt ce nu are putința să meargă mai departe, ce nu știe cum să meargă. Farmecul vieții în asta constă și trebuie să îl păstrăm viu. Dar ceea ce voiam să spun este că sunt oameni care nu vor să creadă mai mult, reușind să pice, și sunt oameni ce cred și pentru alții. Dar ca să dau un exemplu, vrerea de a fi ascultat mi s-a împlinit fără să cer. Adică un om care ține la cineva simte și îi înțelege gândurile, minune fiind. Minunea e aproape de noi. De mine sunt aproape oamenii cu care lucrez. Nu bine e când se întâmplă ca unii să nu îi aibă. Nu cred că nu putem fi toți așa. Că nu știu ca minunea să nu fie în viața tuturor. De când nu e vrerea de a face nu e nici creația. Ca să nu întind vorba, vă spun că cerul se deschide când nu ești rău și nu vrei ca celălalt să îi fie rău. Mi-e greu să văd suferința altuia, dar fiecare va crește dacă va suferi. Că mi-e greu că vreau să ajut și nu știu cum. Vreau ca să nu fim indiferenți și nu cu egoism. Să nu credeți că nu puteți multe, pentru că puteți și e păcat să nu vă dezvoltați în felul ăsta. Să nu vrei să faci ceva este strigător de grav. Nu știu să fim dar fericiți cu egoismul în brațe. Te iubesc oameni care își doresc pentru tine ca pentru ei. Vreau să vă asigur că sunt minunate momentele în care se deschid sufletele și ființele comunică cu iubire. Cred că devin prea poetic și nu vreau, dar așa trăiesc. Fac cum pot mai bine de ceva timp și nu îmi pare rău de tot efortul pe care îl depun. Cer ca toți să simtă ce simt eu. Greul se evaporă când vrem binele. De ce oare nu iubim frumosul și nu suntem bucuroși cu viața creată. Bucuria trăirii vieții este cea care menține pulsul în mișcare, altfel murim, nu în sensul clasic, ci metaforic. Bună e viața dacă ne respectăm niște principii de echilibru, de trăire care să ne ajute. Judecata creează răutate, e ca un vulpoi ce nu vrea să recunoască că se fură găinile, adică fură din curtea frumosului, bunătății. Bun e omul ce crede continuu și crede cu tărie. Te face să fii și mai bucuros. Mă refer la minunea de a fi cu binele, cu oamenii cu suflet frumos și viu. Cred că nu bucurăm mai mult un om decât prin fericirea pe care o oferi prin faptul că îi ajuți să se descopere. Vreau ca să stau în starea de bine care nu mă duce la mândrie, nici la trufie. Sunt cu cei cărora le datorez cele despre care vorbesc. Că nu o să fiu fals să spun că am reușit singur. De faci ceva frumos nu trebuie să spui ca să ieși în evidență. Fericirea ce duce la creație cere și stări de renunțare, frustrare. Cred ce spunea fata cu care lucrez, că devenim mai buni odată cu căderile și ridicările. Că devin insistent cu viața trăită frumos, dar așa cere cel ce ne-a creat. Nu că cere într-un mod impunător, ci ca să trăim fericiți mai. De ce nu am vrea așa? Ce ne reține? Fă ce poți mai frumos și celelalte vin sigur. De ce nu stăm cerând să fim cu sănătate, bucurie. Că nu știm noi dacă cu alte lucruri ne va fi mai bine. Că nu știu să am ceva ce să vreau și să îmi lipsească. Bine, nu vorbesc, dar se pare că e ceva ce nu înțeleg, adică că trebuie să fac ceva. Trebuie un mit care să fie dărâmat. Frica de schimbare e mare. Frica nu e bună. Reușim cu iubirea, cu binele făcut, cu visele pentru care muncim să le împlinim. Facem să fie greu. Vrem iubire să primim, dar nu știm ce să facem când o primim. Binele îl desființăm. Vreau să vă transmit că putem să facem curățenie în felul ăsta. Cum microbii sunt buni, la fel și relele din viața noastră.